ARP - Protocolul de rezolvare a adreselor

~/blog/assets/protocol_arp.jpg

638×479 · JPG

ARP (Address Resolution Protocol) convertește o adresă IP (Internet Protocol) la adresa sa fizică de rețea corespunzătoare. Rețelele bazate pe IP, inclusiv cele care rulează pe Ethernet și Wi-Fi, necesită ARP pentru a funcționa. Istoria și scopul ARP ARP a fost dezvoltat la începutul anilor 1980 ca protocol de traducere generală de adrese pentru rețelele IP. Pe lângă Ethernet și Wi-Fi, ARP a fost implementat și pentru ATM, Token Ring și alte tipuri de rețele fizice. ARP permite unei rețele să gestioneze conexiuni independente de dispozitivul fizic specific atașat fiecăruia. Acest lucru a permis ca protocolul de Internet să funcționeze mai eficient decât dacă ar fi trebuit să gestioneze adresele diferitelor tipuri de dispozitive hardware și rețelele fizice în sine. Cum funcționează ARP ARP funcționează la nivelul 2 în modelul OSI. Protocolul de suport este implementat în driverele de dispozitiv ale sistemelor de operare de rețea. Internet RFC 826 documentează detaliile tehnice ale protocolului, inclusiv formatul său de pachete și funcționarea mesajelor de solicitare și răspuns. ARP funcționează pe rețele Ethernet și Wi-Fi moderne, după cum urmează: - Adaptoarele de rețea sunt produse cu o adresă fizică încorporată în hardware denumită adresa de control al accesului media (MAC). Producătorii au grijă să se asigure că aceste adrese de 6 bytes (48 de biți) sunt unice, deoarece adresele IP se bazează pe acești identificatori unici pentru livrarea mesajelor. - Când un dispozitiv dorește să trimită date unui alt dispozitiv țintă, trebuie să determine adresa MAC a acelei destinații ținând cont de adresa IP. Aceste mapări de adrese IP-la-MAC sunt gestionate dintr-o memorie cache ARP menținută pe fiecare dispozitiv. - Dacă adresa IP dată nu apare în memoria cache a dispozitivului, dispozitivul nu poate direcționa mesaje către acea destinație până când nu obține o nouă cartografiere. Pentru aceasta, dispozitivul de inițiere trimite mai întâi un mesaj de difuzare a cererii ARP pe subrețeaua locală. Gazda cu adresa IP dată trimite un răspuns ARP ca răspuns la difuzare, permițând dispozitivului de inițiere să își actualizeze memoria cache și să continue să trimită mesaje direct către destinație. Inverse ARP și Reverse ARP Un protocol de rețea numit RARP (Reverse ARP) a fost, de asemenea, dezvoltat în anii 1980 pentru a completa ARP. După cum sugerează și numele, RARP a efectuat funcția opusă ARP, transformând de la adresele de rețea fizice la adresele IP atribuite acelor dispozitive. RARP a fost înlocuit de DHCP și nu mai este utilizat. Un protocol separat numit Inverse ARP sprijină, de asemenea, funcția de reverse address mapping. Inverse ARP nu este utilizat pe rețelele Ethernet sau Wi-Fi, însă uneori poate fi găsit pe alte tipuri de rețele.